FOTO. Accident teribil în țară. Un copil de un an și părinții lui, morți după ce mașina lor s-a lovit de un TIR
Poliția Sibiu a anunțat luni un accident ”deosebit de grav” pe Valea Oltului, în urma căruia traficul pe DN7 a fost blocat total pe ambele sensuri de mers. În accident au fost implicate un TIR și o mașină, titrează jurnaliștii de la Stiri de Sibiu. Toți pasagerii din automobil au murit în urma impactului. Este vorba despre un copil de un an și păriții săi.
Șoferul unei mașini „a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un TIR”. Totul s-a întâmplat luni dimineață, pe DN7 – Valea Oltului. În urma impactului, un copil de un an și părinții lui, de 31 și 34 de ani, și-au pierdut viața. Toți au rămas încarcerați în mașină, spun jurnaliștii de la Știri de Sibiu.
”La momentul sosirii ambulanțelor la fața locului, din păcate, toți pasagerii erau decedați – doi adulți și un copil, prezentând leziuni incompatibile cu viața”, a precizat Crinu Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.
Din imaginile furnizate de la locul tragediei, se observă că mașina în care se aflau cei trei a fost practic zdrobită în urma impactului cu TIR-ul.
Decesul celor trei victime a fost confirmat și de Poliția Română, potrivit căreia șoferul mașinii ” a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un TIR”.
„Din primele cercetări efectuate reiese ca șoferul unui autoturism condus spre Vâlcea, din cauze care urmează a fi stabilite, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu TIR condus spre Sibiu.Impactul a dus la decesul celor trei ocupanți ai autoturismului, conducător auto de 34 de ani, soția acestuia, 31 de ani și fiul acestora, 1 an și 3 luni, din județul Alba.Ansamblul TIR era condus de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Dâmbovița.Cercetările continuă în vederea stabilirii cauzei producerii accidentului.”, au explicat polițiștii.