Puștan, de 17 ani, beat și fără permis, prins la volan în centrul Sătmarului
Un puștan de 17 ani a dovedit că inconștiența chiar nu are niciun fel de limite în municipiul Satu Mare. Acesta a fost în stare să se urce la volan, fără permis și băut bine, și să conducă chiar prin centrul municipiului Satu Mare.
Concret, la data de 09.03.2017, în jurul orei 07.00, un minor de 17 ani din Satu Mare a fost depistat conducând un autoturism în Piața Libertății din municipiul Satu Mare, deși nu deține încă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
La testarea alcoolscop, aparatul etilotest a indicat pentru acesta o valoare a concentrației alcoolice de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în cadrul dosarului penal întocmit pe numele tânărului.
Totodată, în urma controalelor efectuate pe acest segment, 10 conducători auto au fost prinși conducând autovehicule pe drumurile publice, deși anterior consumase băuturi alcoolice. Unul dintre ei s-a ales cu dosar penal, iar pentru ceilalți, pe lângă amenda contravențională aplicată, s-a dispus și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule.