Scene ca-n filme într-o comună din țară. Tâlhar alungat de o bătrână cu polonicul. Fugărit și pus la pământ de săteni
Scene rupte parcă din filme într-o comună din țară. O bătrână a alungat tâlharul venit să o jefuiască. Pensionara l-a bătut cu polonicul până când tânărul a fugit. Vecinii au luat-o la goană după tâlhar și l-au fugărit câțiva kilometri înainte să îl prindă și să îl pună la pământ. L-au predat ulteior polițiștilor.
Totul s-a întâmplat în județul Iași. Potrivit jurnaliștilor de la Bună Ziua Iași, tânărul în vârstă de 17 ani a fost condamnat, recent, pentru tentativă de tâlhărie calificată, după ce a vrut să jefuiască o bătrână în propria casă. Individul a intrat, mascat fiind, dimineața în casa ieșencei și a amenințat-o pentru a scoate bani și aur de la ea cu forța.
Femeia a fost strânsă de gât de adolescentul care a trântit-o pe pat, cerându-i să aducă bani și alte lucruri de valoare. În momentul în care femeia a fost eliberată ca să aducă bunurile solicitate, aceasta a luat o bucată de lemn și a început să îi aplice o corecție individului.
„Acesta s-a panicat şi a încercat să fugă, dar nu a reuşit să iasă, întrucât uşa spre care mersese era încuiată, timp în care persoana vătămată a continuat să îl lovească cu polonicul. Inculpatul a luat un obiect ascuţit de pe jos şi a încercat să o împingă şi să o ţină la distanţă pe persoana vătămată, până a reuşit să descuie uşa şi să iasă. A sărit gardul de la terasă, după care a sărit gardul de la curte, fugind pe stradă, iar apoi a început să meargă pe jos”, spun magistrații despre minorul tâlhar.
Doar că femeia a strigat și a cerut ajutorul vecinilor, iar unul dintre bărbați, aflat la muncă cu alți colegi, au pornit în urmărirea tâlharului. L-au fugărit aproape 3 km, până când l-au prins și l-au pus la pământ. Între timp, în zonă au ajuns și polițiștii, alertați tot de localnici, iar tânărul a fost reținut.