REVOLTĂTOR! Încă un sătmărean a decedat la locul de muncă. Al doilea în două zile
În data de 09.03.2017, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în data de 7 martie unui bărbat de 54 ani, din Satu Mare, i s-a făcut rău și a căzut la pământ, în timp ce se afla în curtea unei societăți comerciale de pe Bulevardul Cloșca, unde era angajat.
Persoana în cauză a fost transportată inițial la Spitalul Județean Satu Mare, iar ulterior cu elicopterul medical la o unitate spitalicească din Cluj Napoca, unde în cursul zilei de 08.03.2017 a survenit decesul.
Cercetările vor viza comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, dar și neluarea/nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
De asemenea, un muncitor angajat al unei societăți comerciale din municipiul Satu Mare, a sesizat Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare, printr-un apel 112 dat în noaptea de 06/07.03.2017, în jurul orei 00.30, despre faptul că un coleg de-al său a decedat la locul de muncă.
Echipa operativă deplasată la fața locului a constatat că un bărbat de 60 de ani din Satu Mare, angajat al aceleiași societăți, a decedat în timpul progamului de lucru și că nu prezintă urme vizibile de violențe pe corp.
În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se cercetează moartea suspectă și în care s-a solicitat efectuarea unei constatări medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.
Totodată, se efectuează cercetări și pentru verificarea modului de respectare a măsurilor de securitate și sănătate în muncă.
ORELE SUPLIMENTARE OBLIGATORII …..NU E DE MIRARE ….PESTE TOT E ASA , DACA NU STAI LA SUPLIMENTARE MULTUMIM DAR VINE ALTU IN LOCUL TAU !!!!
View Comment