VIDEO. Cum s-ar răspândi materialul radioactiv de la centrala Zaporojie. Satu Mare, afectat
Ucraina și țările imediat apropiate (inclusiv județul Satu Mare) ar avea cel mai mult de suferit dacă material radioactiv de la centrala nucleară de la Zaporojie ar fi aruncat în aer în urma unui incident, potrivit unei simulări făcute de Institutul Hidrometeorologic ucrainean, informează hotnews.ro
Simularea a fost făcută pentru zilele 15-18 august și arată cum s-ar fi dispersat în aer un nor cu material radioactiv (CS-137) rezultat în urma unui incident de la atomocentrala de la Zaporojie, potrivit Pravda.
Concentrațiile radioactive cele mai mari s-ar fi deplasat spre vest, deasupra teritoriului Ucrainei și s-ar fi dispersat încet spre Belarus, Polonia, Slovacia și Țările Baltice. O parte din materialul radioactiv ar fi acoperit și țara noastră, inițial nordul țării apoi nord-vestul și sud-vestul țării, inclusiv județul Satu Mare.
Centrala nucleară Zaporojie a fost cucerită de forțele rusești în luna martie. Ea rămâne aproape de liniile de front și a fost bombardată în mod repetat în ultimele săptămâni. Rusia și Ucraina se acuză reciproc pentru loviturile asupra centralei, în special începând din 5 august.
Ministerul rus al apărării a declarat joi că centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei ar putea fi închisă dacă forțele ucrainene continuă să bombardeze instalația, lucru pe care Kievul neagă că l-ar face, transmite Reuters.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, consideră că este „urgent” ca o „inspecție” a Agenției Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să aibă loc la centrala nucleară ucraineană Zaporojie.
Ocuparea centralei de către soldații ruși „constituie o gravă amenințare pentru securitatea acesteia și sporește riscurile unui accident sau incident nuclear (…) Este urgent să fie autorizată o inspecție a AIEA și să se obțină retragerea tuturor forțelor ruse de acolo”, a estimat șeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferință de presă.
SURSA: hotnews.ro