VIDEO. Buzgău și Cornea, din partea PSD, noii vicepreședinți ai CJ Satu Mare
Consiliul Județean Satu Mare are de astăzi doi noi vicepreședinți, ambii de la PSD. Partidul a decis să-i nominalizeze pe Oliviu Buzgău și Lenuța Cornea pentru cele două locuri lăsate vacante după plecarea PNL de la guvernarea locală.
O nouă ședință extraordinară a fost convocată pentru această după-masă, astfel încât cele două funcții să fie ocupate după eliberarea din funcție a celor doi vicepreședinți ai PNL.
În locul liberalilor, la conducerea județului vor veni cei de la PSD.
Având în vedere situația politică din Consiliul Județean, este de așteptat ca cei doi să primească voturile necesare pentru ocuparea celor două funcții. Este așteptat ca cei doi să fie votați de cei 23 de consilieri care au și inițiat proiectele de hotărâre pentru revocarea vicepreședinților liberali.
Cele două funcții de vicepreședinți au rămas vacante după ce, în această dimineață, PNL a anunțat că nu va mai continua să lucreze alături de UDMR nici la Primăria municipiului Satu Mare, nici la conducerea județului. Astfel, președintele CJ Satu Mare a convocat o ședință extraordinară în această dimineață, pentru eliberarea din funcție a consilierilor PNL, care au fost înlocuiți cu consilieri ai PSD.