FOTO/VIDEO. Accident teribil! Autocar românesc făcut praf. Trei români au murit, nouă răniți
Un accident grav a avut loc între un autocar înmatriculat în România şi o maşină din Olanda, în jurul orei 2.00, pe drumul către Veliko Tarnovo – Ruse, pe tronsonul dintre satele Kutsina şi Polikraishte. Şeful DSU Raed Arafat a anunţat că cinci români răniţi în accidentul din Bulgaria vor fi transportaţi, sâmbătă, cu elicoptere, la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Până în prezent, în urma acestui accident patru persoane, între care trei cetăţeni români, au decedat şi nouă au fost rănite.
Persoanele rănite au fost transportate la o unitate medicalã din zonă.
Ancheta autorităţilor bulgare cu privire la acest accident este în desfăşurare.
O echipă consulară din cadrul misiunii diplomatice de la Sofia s-a deplasat la locul accidentului şi la spitalul din Veliko Tarnovo pentru a acorda asistenţă consulară.
Autorităţile competente bulgare au informat, de asemenea, că procesul de identificare a tuturor victimelor este încă în desfăşurare.
„Am trimis o echipă de evaluare care a ajuns la 10.50 pentru cei 5 pacienţi. Am trimis un elicopter a prelua un pacient şi se va întoarce pentru a transporta un al doilea rănit. Au fost pregătite şi urmează să decoleze alte trei elicoptere din Craiova, Galaţi şi Constanţa. Vor prelua câte un rănit român, pentru a-l aduce pentru tratament sau continuarea evaluării medicale. Toţi vor veni la Spitalul Floreasca, care a fost înştiinţat şi este pregătit să îi primească”, a precizat şeful DSU, Raed Arafat, într-o intervenţie telefonică, sâmbătă la Digi 24.
Potrivit primelor informaţiilor, autocarul condus de un cetăţean turc, a lovit maşina cu pasageri care oprise pe banda de urgenţă şi apoi s-a lovit de un copac.
În autocar se aflau 26 de pasageri, iar cei doi șoferi erau de cetățenie turcă. Ambii au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele au fost negative, titrează presă din țara vecină.
„M-a întristat profund vestea că mai mulți cetățeni români și-au pierdut viața, iar alții au fost răniți în tragicul accident rutier care a avut loc azi noapte, în Bulgaria.Sunt alături de familiile îndoliate, le transmit condoleanțe și întreaga mea compasiune! La nivelul Guvernului am intervenit urgent pentru a-i ajuta pe românii răniți și a le asigura cea mai buna îngrijire medicală.Un elicopter SMURD și o echipă medicală de la Spitalului Clinic de Urgență București – Floreasca se afla deja în Bulgaria pentru a evalua și planifica preluarea în România a celor răniți.Alte elicoptere SMURD sunt in drum spre Bulgaria pentru a-i aduce acasă pe românii noștri.Instituțiile statului sunt pregătite să ofere sprijin cetățenilor săi, indiferent unde s-ar afla, si să le asigure o cât mai bună îngrijire.Le doresc sănătate multă românilor răniți în tragicul accident si să se recupereze cât mai rapid!”, a spus premierul Nicolae Ciucă.