A murit cel mai vechi primar din județul vecin, după ce a căzut din pom
Primarul localităţii Şimian, Balázsi Iosif, unul dintre cei mai vechi primari din Bihor, care conducea comuna de 30 ani, a murit, vineri, la vârsta de 58 ani. Anunţul a fost făcut de fiica edilului, pe reţelele de socializare, potrivit ebihoreanul.ro
Bărbatul a zăcut de la începutul acestei luni în secția de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Oradea, unde a fost adus după o operație la coloana vertebrală efectuată la Timișoara.
„În primăvară, pe 11 mai, a căzut dintr-un pom în timp ce lucra. La început a fost dus la UPU a Spitalului Județean din Oradea, iar de acolo a fost transferat la Timișoara, pentru a fi operat, pentru că avea fracturată coloana vertebrală. Decesul a fost confirmat vineri dimineață, în secția ATI a Spitalului Județean, unde a fost transferat de la Timișoara”, spun sursele BIHOREANUL.
Balázsi Iosif a fost primar al comunei bihorene Şimian din partea UDMR, fiind ales prima oară în 1992, şi a fost îndrăgit de toată comunitate.