FOTO. Un măgar și doi ponei au oprit trenul de la Oradea. Pasagerii i-au alungat de pe șine
Scene incredibile petrecute în România! Trenul privat care a plecat sâmbătă la 12.49 din Oradea spre Cluj-Napoca a fost oprit de niște „răufăcători” atipici. Doi ponei și un măgar s-au pus pe șinele de tren în zona Șuncuiuș și au refuzat să plece, informează BIHOREANUL.
Cei doi ponei și măgarul au fost observați din timp de mecanicul de locomotivă, care a claxonat pentru a-i speria, însă fără succes. A fost nevoit să oprească trenul, pentru a nu-i lovi.
La un moment dat, trei tineri care se aflau în tren au coborât și au încercat să alunge animalele, dar n-au reușit decât să le fugărească tot pe șine. Până la urmă, animalele au părăsit șinele de tren, eliberând calea ferată spre Cluj.
SURSA: BIHOREANUL