Produs toxic, retras din magazinele Carrefour și Auchan din municipiul Satu Mare
Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță retragerea de pe piață a unui sortiment de înghețată din magazinele Auchan și Carrefour.
”Stimați clienți, General Mills, fabricantul Häagen-DazsTM, a luat decizia proactivă de a proceda la rechemare voluntară a produselor sale de înghețată Plain Vanilla comercializate în România. Motivul retragerii: detectarea unor urme de oxid de etilenă (ETO).
Investigațiile amănunțite întreprinse de General Mills cu privire la cauza principală a acestei probleme de neconformitate au indicat că nivelurile de urme de ETO pot fi depistate la un ingredient (extract de vanilie) asigurat de către unul dintre furnizori. Nivelurile substanței detectate depășesc cu puțin limitele de detecție analitică.
General Mills, fabricantul Häagen-DazsTM confirma că doar produsul de mai jos, cu termen de expirare înainte de 21/05/2023, face obiectul rechemării.
Persoanele care au achiziționat produsul având datele de identificare respective (EAN, si care are termen de expirare înainte de 21.05.2023) sunt rugate să nu îl consume și să îl returneze la Serviciul Clienți din magazinul de la care l-au achiziționat, urmând să li se returneze contravaloarea acestuia!”, anunță DSVSA.
Oxid de etilenă, C2H4O, este un gaz lichefiat, incolor, foarte toxic, foarte inflamabil, foarte instabil, cu miros eteric peste 500 ppm.
Aplicaţii. Oxidul de etilenă este utilizat pentru:
- pentru producerea gazelor sterilizante bazate pe oxid de etilenă
- ca produs intermediar pentru fabricarea altor substanţe chimice
- în amestecuri de calibrare
- ca gaz sterilizant pentru diferite produse alimentare, pesticid şi consumabil în procese medicale.