FOTO. Percheziții la hoții de lemne! Mai mulți indivizi duși în Arest
Percheziții la mai multe persoane suspectate că ar fi furat lemne dintr-o pădure situată în județul Satu Mare. Concret, astăzi, polițiștii din cadrul Secției 6 Politie Rurală Tășnad, sprijiniți de către lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Carei, lucrători din cadrul Serviciului de Ordine Publică al IPJ Satu Mare și polițiști din cadrul IPJ Sălaj au pus în executare patru mandate de percheziții domiciliare pe raza localităților Hereclean si Buciumi din județul Sălaj privind infracțiunea de tăiere ilegală și furt de material lemnos.
Conform informațiilor PresaSM, fapte care ar fi fost săvârșite în perioada 18-19 iunie 2022 din pădurea comunei Săcășeni. Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost identificați suspecții, respectiv trei bărbați cu vârstele cuprinse între 24 și 36 ani, prejudiciul fiind de aproximativ 6.000 lei.
Materialul lemnos sustras a fost recuperat în întregime și predat în custodie lucrătorilor de la Ocolul Silvic Tășnad. Față de cei trei s-a luat măsura reținerii pe 24 de ore, urmând a se dispune măsurile legale ce se impun în cauză.