Alba-neagra unor funcționari în Primăria Satu Mare. Ce spune primarul Kereskenyi
Unii angajați cu funcții importante în Primăria Satu Mare se pare că mai mult simulează respectul pentru funcția pe care o dețin. Și asta pentru că se răzgândesc asupra propriilor decizii în funcție de cum bate vântul politicii prin administrația locală. Mai greu, totuși, cu respectul față de cetățean și interesele sale.
De exemplu, angajații unui serviciu de control financiar preventiv au reușit contraperformanța de a da un aviz favorabil, apoi unul negativ pe același aspect: procedura privind licitarea unor lucrări de realizare a parcărilor în Cartierul Micro 17.
Doar că magistrații Judecătoriei Satu Mare au decis în acest caz că procedura era corectă, pe cale de consecință este de neînțeles atitudinea acelor funcționari, care au refuzat în final să își dea avizul. Iar astfel par să joace alba-neagra cu interesul sătmărenilor plătitori de impozite și taxe locale.
”Nimeni nu vrea să își asume nimic în țara asta. Știți foarte bine că începând de la un primar de comună până la un ministru se feresc să semneze anumite acte. Din păcate, ne-am lovit și noi de această situație. S-a refuzat viza de control financiar preventiv la aceste contracte, de către persoane care anterior au semnat acest lucru. Noi a trebuit să luăm act și am procedat ca atare. De aceea am ajuns în instanță (…) Problema este că dacă toată lumea va aștepta fără să încerce să ia o decizie și să își asume o răspundere și să așteptăm mereu o decizie a unei instanțe, atunci termenele se vor majora considerabil. Nu este sănătos ce se întâmplă, și este un fenomen național, nu unul caracteristic orașului nostru”, a conchis primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor.
Ce ……,arunca vina pe functionarii primariei asa face tot timpul,de ce dupa preluarea mandatului a retras procedurile si finantarea si a vrut sa faca un singur pachet sa se liciteze vreo doi ani si se plinge de proceduri,dar uite instanta a dat dreptate vechii administratii care poate a incercat sa urgenteze lucrarile,normal ca functionarii au fost sfatuiti sa nu mai semneze si uite asa se va lauda ca el a facut asfaltarea,ca si cu contractul cadru care a fost aminat doi ani si acum isi aroga meritele.Vai de noi.
View Comment