FOTO/VIDEO. Sătmărenii protestează față de scumpirea carburanților
Un nou protest a avut loc în municipiul Satu Mare, miercuri după-masa, după un anunț făcut pe paginile de socializare. Mai mulți șoferi sătmăreni s-au adunat la o benzinărie de pe Drumul Botizului pentru a-și manifesta nemulțumirea față de prețul carburanților. Aproximativ zece șoferi au fost prezenți la începutul protestului, care s-a anunțat de la ora 18.
Apelul la protest a fost lansat pe paginile de socializare, sătmărenii fiind îndemnați să iasă în stradă pentru a-și manifesta nemulțumirea față de prețurile la carburanți. Participanții au fost chemați la o benzinărie de pe Drumul Botizului și au fost rugați să poarte veste reflectorizante.
Nu este primul protest de acest gen din municipiul Satu Mare. Alte două proteste au mai avut loc două proteste, dar participarea a fost una redusă.
PSD a anunțat că își dorește stabilirea unui preţ maximal la carburnați pentru clienții finali sau limitarea adaosului comercial pe tot lanţul, de la producător la benzinărie. Printr-un comunicat de presă, partidul a anunțat că salută acordul partidelor din Coaliţie cu privire la necesitatea unei intervenţii hotărâte din partea Guvernului pentru combaterea creşterii preţurilor la carburanţi.