VIDEO. În județul vecin poți rămâne fără mașină dacă arunci mizeriile pe marginea drumului
Un Volkswagen a fost confiscat în Bihor, după ce șoferul a fost prins aruncând deșeuri la marginea unui drum județean. Imaginile au fost făcute publice tocmai de Consiliul Județean Bihor, instituția precizând că cuplul a fost lăsat fără automobil deoarece a fost prins în flagrant. Nu sunt singurii penalizați. De când au fost montate camere de supraveghere în parcări și pe drumurile din Bihor, amenzile au fost usturătoare pentru cei filmați în timp ce transformă spațiul public în gropi ad-hoc de gunoi.
Un cuplu a fost lăsat fără mașină după ce camerele de supraveghere montate să monitorizeze drumurile și parcările din județul vecin au surprins momentul în care femeia și bărbatul au aruncat deșeuri pe marginea șoselei.
Nu au fost singurii penalizați. În total, Consiliul Județean Bihor a anunțat că amenzile date pentru depozitarea ilegală a deșeurilor au ajuns la 70.000 lei.
„Aceste acțiuni au caracater permanent, dispozitivele fiind amplasate aleatoriu în parcări de pe drumurile județene, fie la sesizarea autorităților locale, fie în urma observațiilor agenților de poliție din teren. În acest mod se dorește descurajarea persoanelor care depozitează ilegal deșeuri și, implicit, menținerea curățeniei în județul Bihor”, au precizat autoritățile din județul vecin.
Camerele de supraveghere au fost achiziționate de Consiliul Județean Bihor și puse la dispoziția Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și a Gărzii de Mediu. Cele patru camere video permit identificarea persoanelor și a autovehiculelor, inclusiv pe timp de noapte sau în condiții meteo nefavorabile.
În paralel cu drumurile județene din Bihor, sunt monitorizate și parcările de pe drumurile naționale din județul Bihor. Au fost montate 9 camere de supraveghere video în cinci parcări unde se aruncă cel mai frecvent deșeuri.