VIDEO. Reclamații la CNA din cauza unei reclame la TV. Telespectator: „Este o tortură psihică”
Nu mai puțin de 12 reclamații au primit cei de la Consiliul Național al Audiovizului cu privire la recmala magazinului Jumbo, titrează Pagina de Media. Reclamanţii au catalogat reclama la Jumbo drept „derajantă”, „tortură psihică”, care „te distruge psihic”.
Reclamații au precizat că spotul publicitar este dranjant, iar unii au mers chiar atât de departe încât au catalogat reclama drept tortură psihică și au subliniat că provocă stări de stres.
„Spotul publicitar Jumbo este o tortura psihica. Efectul este cel dorit, adica de a atrage atentia. INSA!!!! este stigator la cer! Nu conteaza nici postul nici ora la care e data aceasta reclama. Ea trebuie eliminata. Un cuvant repetat obsesiv, cu un debit, volum si tonalitate care te distruge psihic,” a precizat unul dintre reclamanți, potrivit site-ului Pagina de Media.
„Reclama ”Jumbo”: vă solicit respectuos să luati toate măsurile ce se impun pentru a nu o mai difuza pe nici un canal de televiziune. Aceasta reclama îmi provoacă stare de stress”, a spus un alt telespectator care a depus sesizare la CNA.
Alți reclamanți s-au arătat preocupați de efectul pe care reclama îl poate avea asupra copiilor.
„Va rog din suflet opriţi reclama cu Jumbo. Deranjează foarte tare neurologic, ţineţi cont ca sunt copii cu dereglări mintale care aud aceasta reclama, si sunt deranjaţi foarte mult!”, spune una dintre reclamaţii.
Membrii CNA au vizionat spotul şi au conisiderat că, deşi enervantă, reclama nu încălcă legislaţia audiovizuală.
„Nu ai ce să reproşezi. A fost o soluţie care pentru unii e enervantă, dar să ştiţi că şi copiii sunt enervanţi. Ar trebui întrebaţi copiii cum li se pare reclamă. Funcţia şi-o îndeplineşte spotul”, a comentat Mircea Toma, membru CNA.