Parlamentarii și-ar putea recupera pensiile speciale. URS: „O palmă pe obrazul românilor”
Parlamentarii și-ar putea recupera pensiile speciale. Curtea Constituțională a decis astăzi că legea prin care acestea au fost eliminate este neconstituțională, titrează Digi24 citând surse. Informația a fost confirmată de cei de la USR care au precizat că partidul va redepune proiectul de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.
Peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale.
Excepţiile de neconstituţionalitate vin de la instanţe din toată ţara, respectiv Tribunalul Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.
Pe 17 februarie 2021, Plenul Parlamentului a adoptat abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi „pentru”, iar 30 de parlamentari nu au votat.
„Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Petre Daea, Teodor Meleşcanu, Vasile Blaga, Dan Matei Agathon şi mulţi, mulţi alţii îşi recapătă privilegiile imorale, prin grija judecătorilor Curţii Constituţionale, unii beneficiari ei înşişi de pensii speciale. (…) Totodată, decizia de azi arată tuturor de ce vechile partide politice refuză cu obstinaţie să numească la Curtea Constituţională oameni profesionişti şi integri, preferând cozile de topor gata să răspundă oricând comenzilor venite de la centru”, susţine USR.
Preşedintele interimar al partidului, Cătălin Drulă, consideră că decizia Curţii Constituţionale reprezintă o „restauraţie a privilegiaţilor”.
„Instanţa supremă consfinţeşte ceea ce românii simt în fiecare zi: clasa de şmecheri e mai egală decât noi, restul. Vom continua lupta împotriva pensiilor speciale cu toate mijloacele de care dispunem”, a transmis Drulă.
Potrivit celor de la USR, decizia CCR reprezintă „o palmă pe obrazul românilor care, după o viaţă întreagă de muncă cinstită şi de contribuit la sistemul de pensii, de abia îşi duc traiul de azi pe mâine”.
Rusine Curtii Constitutionale,cea mai josnica institutie a statului romanin acest moment,pararea mea
View CommentAsta nu e doar o palma, este un par dat in fata celor care au trudit o viata intreaga iar acum stau la mana acestor indivizi care isi bat joc de ei.
View Commentacestia sunt ceia care au papat ani de zile duble pensii muncind din greu aranjand ce au vrut ei inclusiv reinstalarea lui ,,petrov ca presedinte o rusine nationala.. de ce acolo nu sunt numiti judecatori in activitate nu basinosi care au muncit zic 20 de ani peste pensii .o rusine nationala viteii nesimtiti ai neamului.pensia plus salar de la curte miliardul lunar nesimtitii.ca lidia stanciu salvatoarea lui johanis alt oligarh roman. rusine.
View Comment