FOTO. Cine este Iulia, mama care s-a aruncat de la etajul 10 cu cei 2 copilași ai săi
O femeie de 32 de ani a curmat prin gestul său propria viață și a celor doi copilași. Iulia s-a aruncat de pe un bloc de 10 etaje, ținând în brațe cei doi copii, un băiat de 3 ani și o fetiță de 6 ani. Toți trei au murit.
Polițiștii au reușit să afle cine era și ce a făcut înainte de a se arunca în gol. Iulia era absolventă a facultăţii de Psihologie și nu era cunoscută cu antecedente medicale.
Totuși, anchetatorii iau în calcul orice variantă, atât cea a unei decepţii, a unor probleme în familie, dar şi cea medicală, a unei depresii. Astăzi, și-a luat copiii de la grădiniță și se pare că ar fi acționat după un plan.
Șocanta întâmplare s-a petrecut puțin înainte de ora 10.00 dimineața, într-un cartier de la marginea Timișoarei. Femeia, împreuna cu cei 2 copii ai ei, un băiețel și o fetiță, a urcat pe terasa unui bloc de 10 etaje, informează opiniatimisoarei.ro
În brațe cu cei mici, mama de 32 de ani a ales să-și pună capăt zilelor. Tânăra a murit pe loc, iar medicii au făcut eforturi disperate să-i resusciteze pe cei doi copilași. În ciuda manevrelor, după aproape o oră atât băiețelul de 3 ani, cât și sora lui de 6 ani au fost declarați decedați.
Tatăl copiilor a aflat de tragedie în Austria. Urma să se recăsătorească cu mama lor peste doar câteva săptămâni.
Conform opiniatimisoarei.ro, cei doi divorțaseră în urmă cu mai multă vreme, femeia a încercat să-și refacă viața alături de alt bărbat, însă, după un timp, și-a dat seama că încă îl iubește pe cel cu care avea copiii.
Polițiștii încearcă să afle motivele pentru care femeia a recurs la acest gest care a șocat întreaga țară.