VIDEO. Amenzi la foc automat pentru ”mafioții” din Satu Mare. Distracție plătită scump
La data de 29 aprilie a.c., Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare s-a sesizat din oficiu despre o filmare postată pe rețelele de socializare, iar, în urma efectuării de verificări, s-au constatat următoarele:
În noaptea de 28-29 aprilie a.c., patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, din Satu Mare, care se deplasau cu un autoturism de culoare închisă pe principalele artere ale municipiului Satu Mare, au ieșit parțial din vehiculul aflat în mișcare, având fețele acoperite și ținând în mâini obiecte contondente, precum și un dispozitiv ce părea a reprezenta un pistol.
Polițistii au stabilit că dispozitivul susmenționat era de fapt o brichetă în formă de revolver, astfel că în cauză au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 195/2002, în valoare de 1740 de lei.
Imaginile au fost filmate pe Drumul Careiului și pe strada Micu Klein din zona centrală a municipiului Satu Mare.