VIDEO. Măsura luată împotriva elevilor din Carei care au bătut o tânără în școală
Conducerea Liceului Romano-Catolic ”Sfântul Calasantius” a fost convocată astăzi la Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare în urma filmării făcută publică de PresaSM, din care reiese cum doi elevi de clasa a IX-a lovesc și jignesc o elevă neajutorată.
Cei doi elevi agresivi au fost pedepsiți prin scăderea notei la purtare. Unul dintre ei ar fi comis fapte similare în mod repetat, în ultimele luni.
”Am luat legătura în această dimineață cu doamna director al Liceului Romano-Catolic din Carei, iar dânsa mi-a comunicat că agresiunea între cei trei copii s-a petrecut în 11 martie, iar conducerea liceului a afla în 21 martie, iar în 22 martie a fost convocată Comisia de Cercetare Disciplinară. După care s-au stabilit următoarele sancțiuni disciplinare legale: unul dintre elevi, din clasa a IX-a, a comis abateri disciplinare în mod repetat în perioada 3.01 – 15.03 și a fost eliminat de la cursuri pentru trei zile și scăderea notei la purtare cu două puncte. Și pentru al doilea elev, tot din clasa a IX-a, s-au luat aceleași măsuri disciplinare”, a spus inspectorul general școlar Anișoara Boitor, pentru PresaSM.
De asemenea, au fost sancționați disciplinar și cei doi elevi care au filmat și nu au intervenit, aceștia alegându-se cu scăderea notei la purtare cu un punct.
Conducerea școlii le-a precizat inspectorilor școlari că a sesizat și Poliția, dar reporterii PresaSM au aflat că reprezentanții liceului NU au anunțat Poliția. Fapt recunoscut într-un final de către Kocsis Aliz, directorul Liceului Romano-Catolic ”Sfântul Calasantius”, dar doar după ce reporterul PresaSM i-a spus că o astfel de sesizare nu există.
De asemenea – la fel de grav – conducerea școlii NU a anunțat nici conducerea Inspectoratului Județean Școlar Satu Mare!
Conform informațiilor PresaSM, părinții nu au depus plângere la Poliție, dar, potrivit legii, statul român – prin instituțiile abilitate – are obligația să intervină și să clarifice toate aspectele, fiind vorba despre ”interesul superior al minorului”.
Sincer, toți cei patru agresori ar fi trebuit să fie pedepsiți, atât cei doi care lovesc cât și cei doi care stau pasivi și râd și filmează agresiunea!
View CommentCei doi bătăuși trebuiau exmatriculați fără discuție! Atacă cu picioarele în zona capului, deși victima nu ripostează!!
Poliția ar trebui să facă cercetări în acest caz!
Si ptr doamna director(care numaidoamna nu i se poate spune,nici cadru didactic pregatit profesioal) ce masuri s-su luat?
View CommentPacat,mare rusine!