FOTO. Șofer oprit cu focuri de armă de mascați în Oaș. Suspectat că ar fi avut droguri
Focuri de armă în comuna Cămărzana din județul Satu Mare. Conform informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat marți, în jurul orei 21.00, atunci când un conducător auto nu a oprit la filtrele instituite de către polițiștii de Ordine Publică, Rutieri și cei de la Serviciul de Acțiuni Speciale.
Concret, la data de 26 aprilie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Poliției Negrești-Oaș, desfășurându-și activitatea, cu forțe mărite, în baza unui plan de acțiune, pe DJ 109 K, au efectuat semnale de oprire către un conducător auto, de 35 de ani, din localitatea Cămârzana.
Acesta nu s-a conformat indicațiilor polițiștilor, părăsind zona și sustrăgându-se controlului, fapt pentru care mai multe echipaje de poliție au procedat la urmărirea autoturismului.
În urma utilizării mijloacelor din dotare, inclusiv armamentul în condițiile prevăzute de lege, conducătorul auto a fost oprit de către polițiști și, întrucât manifesta un comportament extrem de violent, a fost încătușat și condus la sediul poliției. În urma folosirii mijloacelor din dotare, nu au existat victime.
După efectuarea verificărilor, s-a constatat faptul că persoana în cauză are dreptul de a conduce suspendat, totodată acesta refuzând și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii sau a unor substanțe psihoactive.
A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat” și ,,refuzul unui conducător de vehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii sau a unor substanțe psihoactive”.
Față de conducătorul auto s-a luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat ulterior instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.