Jaf la CFR. Zeci de angajați acuzați că ar fi furat mai mult de 1.600 de tone de motorină
Procurorii DIICOT Timișoara au trimis în judecată 93 de persoane, angajați ai CFR. Procurorii îi acuză că au creat un mecanism prin care, timp de câțiva ani, au reușit să fure 1.600 de tone de motorină. Prejudiciul calculat de anchetatori se ridică la 7,5 milioane de lei.
Potrivit DIICOT, în perioada 2013 – 2016, 93 de angajaţi cu atribuţii de gestiune şi angajaţi din sectorul exploatare de la Depoul de Locomotive Timişoara au constituit un grup și au acţionat în mod coordonat, punând la punct proceduri tehnice şi scriptice care să creeze aparenţa de legalitate a activităţii de stabilire a normelor de consum, de gestiune şi aprovizionare.
Anchetatorii spun că în cei trei ani de zile, angajații au reușit să delapideze cantitatea de 1.611.334 kg de motorină. Combustibilul a fost vândut pe piaţa neagră, prejudiciu calculat în acest dosar fiind de 7.502.371 de lei.
Cum funcționa rețeaua
Procurorii au explicat cum funcționa rețeaua de delapidare.
Primul nivel al grupului infracţional organizat a fost constituit de către gestionarul şef, împreună cu subordonaţii săi, primitorii-predatorii de produse, toţi având atribuţii de gestiune a produselor petroliere. Aceştia au pus la punct proceduri tehnice şi scriptice prin care în fiecare zi a perioadei de activitate ilicită au produs un plus de motorină, care a fost apoi valorificat în afara unităţii de transport feroviar, spun procurorii.
Al doilea nivel al grupului infracţional organizat a fost reprezentat de către revizorii şi mecanicii de locomotivă care au fost de acord cu producerea surplusului de combustibil precum şi cu atestările nereale din documentele de consum.
Trinomul alcătuit din primitorii-predatorii de produse fluide, revizorii şi mecanicii de locomotivă au constituit celula de bază a grupului infracţional organizat, având rolul de producere a surplusului de combustibil şi de disimulare a activităţii infracţionale, prin atestarea în foile de parcurs a unor împrejurări nereale cu privire la cantităţile alimentate, documente care au fost utilizate pentru justificarea consumurilor.
Au fost identificate peste 3.000 de furturi
Rețeaua a funcționat și prin sprijinul acordat de conducerea unității, spun procurorii DIICOT, care îi nominalizează pe şeful de depou, şeful de depou adjunct, contabilul şef, şefii de compartimente, preşedintele sindicatului mecanicilor de locomotive şi precum şi un agent de poliţie.
„Implicarea în activitatea infracţională a angajaţilor a fost atât de extinsă încât s-a ajuns la suprapunerea grupului infracţional peste o parte din structura de personal a Depoului de Locomotive Timişoara”, spun procurorii.
Combustibilul delapidat de angajaţii Depoului Timişoara a fost externalizat către membri din afara unităţii de transport feroviar cu rol de preluare, valorificare a combustibilului delapidat, aceștia încasând şi distribuind ceilalți, inclusiv liderul grupului, venitul ilicit.
Peste 3.000 de acte de delapidare au fost identificate de procurorii în perioada de trei ani.
„Menționăm că au fost reținute pentru perioada 2013 – 2016 peste 3.300 de acte materiale de delapidare și falsificarea a peste 18.600 foi de parcurs”, spun cei de la DIICOT.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Timiș.