Copaci împodobiți cu ouă. Tradiția continuă la Satu Mare. Sătmărenii, invitați și ei să împodobească pomii
Copaci împodobiți cu ouă. Tradiția continuă în acest an și în Parcul Central, acolo unde pomii decorativi au fost deja împodibiți odată cu deschiderea Târgului de Paști. Mai mult, autoritățile au făcut un apel și la sătmăreni, pe care i-a îndemnat să participe la decorarea zonei centrale vechi.
Deși în alte județe ale țării este considerat un obicei inedit, copacii împodobiți cu ouă nu sunt o noutate pentru sătmăreni. Tradiția de orginie nemțească este respectată de comunitățile din Transilvania și a fost preluată de maghiari și români, care împobesc fie copacii din curte, fie ramurile așezate cu grijă în vaze.
Anul trecut, gardurile vii din Parcul Central au fost și ele decorate cu ouă, iar autoritățile i-au îndemnat pe sătmăreni să participe și ei agățând pe ramuri decorațiuni personalizate.
Anul acesta, organizatorii Târgului de Paști au făcut un nou apel la sătmăreni, locuitorii orașului fiind chemați să participe și ei la decorarea Parcului Central.
Cu sute de ouă puse la dispoziție de cei de la Casa de Cultură „G.M. Zamfirescu”, în special copiii care se aflau în zona centrală s-au arătat interesați de a participa la activitatea inedită.
Copaci împodobiți cu ouă. La Târgul de Paști găsiți și multe alte figurine pentru decorarea copacilor
Pomul de Paşti, așa cum este cunoscut de cei mai mulți internauți, este cel mai adesea format din crenguţe înmugurite de salcie sau salcâm japonez. Ele sunt tăiate, pentru a avea dimensiuni similare, iar apoi sunt așezate cu grijă într-o vază, într-un ghiveci sau într-un bol rezistent. Pe aceste crenguţe se aşază ouă de Paşti, fie golite de conţinut şi vopsite, fie confecţionate din plastic sau material textil. Pe lângă ouă, pomul de Paști poate fi decorat și cu alte figurine, simbolice pentru primăvară, cu ar fi iepuraşii, fluturii sau puișorii.
Astfel de ornamente puteți găsi și la Târgul de Paști, iar pentru cei mici, găsiți și ouă de ciocolată, numai bune de pus sub pom.
Odată împodobit, pomul este aşezat în încăperea în care vor fi primiţi musafirii în cele trei zile de sărbătoare.
Tradiția spune că pomul de Paşti este un simbol al comuniunii şi bucuriei, în timp ce oul simbolizează viaţă.
Se pot îmbodobii nu doar crenguțele aduse în case, ci și copacii din curte, iar tradiția este respectată și în alte județe ale țării, comunitățile chiare intrând în competiție unele cu altele pentru a avea cei mai frumoși copaci împodobiți cu ouă.