FOTO. Mașinile parcate ilegal, ridicate în Satu Mare! Șoferii vor plăti 550 de lei
Surse din cadrul Primăriei Satu Mare au confirmat pentru PresaSM.ro că s-a convenit cu cei de la Administrația Domeniului Public asupra nivelului taxelor pentru mașinile parcate ilegal, care vor fi ridicate.
Este deja pe masa consilierilor locali sătmăreni un proiect de hotărâre privind stabilirea taxelor pe care șoferii care parchează ilegal vor trebui să le achite.
Astfel, șoferii vor plăti un tarif de ridicare al autoturismului – 300 lei, tarif de transport auto – 200 lei, respectiv tarif de depozitare – 50lei/ zi. În total, un șofer cu tupeu sau neatent va scoate din buzunar 550 de lei, pe lângă amendă. Sancțiunile vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018, dacă vor fi votate de Consiliul Local!
De altfel, în proiectul de buget pentru acest an a fost cuprins și achiziționarea unui utilaj în acest sens, suma alocată fiind de 160.000 de lei.
Astfel, mașinile parcate necorespunzător vor putea fi ridicate începând de anul viitor. Și asta după adoptarea Hotărârii Guvernului cu numărul 965/2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006. Una dintre cele mai importante modificări care au fost aduse Codului Rutier o reprezintă ridicarea autovehiculelor.
Ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune în următoarele situaţii:
a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
b) în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația „Staționarea interzisă” și a marcajului cu semnificația de interzicere a stationării;
c) pe drumurile publice cu o lățime mai mica de 6 m;
d) în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;
e) în pante și în rampe;
f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă”, în altă zi sau perioada decât cea permisa, sau indicatorul cu semnificația „Zona de staționare cu durata limitată” peste durata stabilită.
Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează, pe durata a 24 de ore, de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală.
Mai exact, la propunerea primarului, cu aprobarea Consiliului Local Satu Mare. Legislația există, mai trebuie doar voință și la nivel local.