HARTĂ. Cod galben de inundații la Satu Mare
Institutul Național de Hidrologie și gospodărire a apelor a emis o avertizare Cod galben de inundații pentru bazinul hidrografic Someș-Tisa.
Râul Tur din județul Satu Mare va intra în această seară sub Cod glaben de inundații, avertizează cei de la INHGA.
„În intervalul 31 martie, ora 22:00 – 4 aprilie, ora 12:00, spațiul hidrografic Someș-Tisa intră sub incidența codului galben hidrologic, pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa – sectorul aval de stația hidrometrică Valea Vișeului (intrarea în țară), ️Vișeu, Iza, Lăpuș (judeţul Maramureș); Tur (judeţul Satu Mare); Someșul Mare (judeţul Bistrița-Năsăud); Someșul Mic – în bazinul amonte de acumularea Gilău (județul Cluj)”, precizează hidrologii.
Potrivit INHGA, în perioada menționată, pe cursurile de apă enumerate sunt posibil scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.
„Specialiștii Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa monitorizează permanent evoluția situației hidrometeorologice în arealul administrat”, precizează cei de la Apele Române.
Potrivit prognozei meteo, în următoarele patru zile sunt așteptate precipitații în județul Satu Mare.