Doi români s-au dus la Kiev ca să vadă dacă chiar este război: ”Am fugit de bombe, în șanț”
Doi tineri din judeţul Suceava au plecat în Ucraina pe cont propriu să se convingă dacă este război, întrucât nu credeau relatările din presă, informează adevarul.ro
Cristi munceşte într-o cafenea dintr-un sat din apropierea Sucevei. De când a început războiul, s-a mobilizat şi a ajutat ucrainenii care treceau graniţa în România pe la Siret. La un moment dat, a decis că trebuie să vadă cu ochii lui dacă ceea ce povestesc refugiaţii chiar este adevărat. L-a luat cu el pe Samuel, frizerul la care se tundea şi împreună au plecat la Kiev.
Şi-au împachetat câteva haine, au oprit la benzinărie unde şi-au făcut plinul, şi-au luat paşapoartele în buzunare şi după opt ore au ajuns la Kiev.
În Kiev, totul era închis. Deşi cei doi şi-au făcut rezervare la un hotel, când au ajuns în capitala Ucrainei au constatat că respectivul hotel este părăsit şi astfel, cei doi au fost nevoiţi să îşi petreacă întreaga noapte în maşină. Atunci s-au convins că este război.
Noaptea a fost lungă şi asurzitoare. ”Undeva, pe la ora 10, s-a dat o rachetă undeva, s-a auzit o bubuitură foarte mare, au început sirenele să sune şi o mai sunat toată noaptea am auzit sirenele“, a mărturisit suceveanul.
După ce alarmele s-au oprit, au plecat în recunoaştere: „Uite sat fărâmat aici-şa. Un sat întreg e fărâmat aici. Uite aici maşini fărâmate, maşini fărâmate de bombe, o biserică fărâmată. Era totul distrus, în plus de asta când ne-a oprit soldatul la un checkpoint şi i-am dat paşapoartele o început să se bombardeze chiar lângă noi. Soldatul după ce a ajuns în şanţ ne-a făcut şi nouă semn, am fugit şi noi acolo, ne-am ascuns, am stat vreo zece minute acolo“.
SURSA: adevarul.ro