FOTO. Prima expoziție post-pandemie, o încântare. Culori, natură și o călătorie în romantica Veneție
Holul clădirii Consiliului Județean a găzduit astăzi vernisajul primei expoziții de pictură după ridicarea restricțiilor anti-pandemie. Sub semnătura sătmărencei Giorgiana Păduraru, zeci de tablouri prezintă teme diverse, de la natură și eternul feminin, la personaje contemporane, clădiri emblematice și panorame încântătoare.
Pe alocuri exuberante, alteori contemplative și întunecate, cele 46 de tablouri expuse sub semnătura sătmărencei Giorgiana Păduraru par o incursiune în mai multe stări de spirit, pe care probabil mulți dintre noi le-am traversat în ultimii doi ani de zile.
Artista, care se află la prima sa expoziție, a recunoscut că toate lucrările au fost realizate în perioada restricțiilor, dar imaginația, culorile și pensulele i-au permis să călătorească, fără opreliști. Așa se explică panoramele orașelor, dintre care, seria dedicată Veneției, a ieșit în evidență grație veseliei culorilor. Într-o manieră impresionistă, Giorgiana prezintă o Veneție plină de voioșie, în care lumina sugerează doar contururile priveliștilor deja celebre, a bisericilor renascentiste, a canalelor brăzdate de podețe, cu gondolele care se leagănă pe ape.
O serie dedicată cailor pare să sugereze tot nevoia de libertate, în timp ce corăbiile purtate de valurile întunecate ale mărilor par să vorbească despre vremurile tulburi pe care le-au trăit cu toții în timpul panemiei.
Printre temele abordate se numără și natura, cu florea soarelui încercând să readucă în actualitate optimisul și voia bună, în ciuda contextului complicat.
Picturile expuse astăzi au fost realizate într-un timp scurt, după cum a admis și artista, dar, Giorgiana a avut un mesaj pentru toți cei care simt și gândesc artistic, dar poate încă nu au curajul să pună mâna pe penel.
„Nu am avut chiar nicio legătura cu pictura până la 32 de ani”, a recunoscut Giorgiana Păduraru la deschiderea expoziției de astăzi, „dar tocmai vreau să fie un exemplu pentru toți oamenii că oricând pot să își descopere talentul”.
De altfel, bogăția de teme abordate, sugerează că pictura a reprezentat cea mai bună escapadă pe timpul carantinei pentru artistă.