România iese din starea de alertă în 4 zile. Se vor elimina majoritatea restricțiilor
Starea de alertă va fi ridicată pe 8 martie a anunțat Klaus Iohannis într-o declarație de presă susținută la Cotroceni. Șeful statului a precizat că 63.000 de români au murit în cei doi ani de la declanșarea pandemiei în România.
Starea de alertă va fi ridicată la data de 8 martie, a anunțat Klaus Iohannis, într-o conferință de presă. Pandemia va continua să fie gestionată de către ministerul Sănătății.
„Nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă pe teritoriul României. O dată cu ridicarea străii de alertă vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile vor fi explicate de autoritățile abilitate”, a anunțat Klaus Iohannis.
Odată cu ridicarea stării de alertă vor dispărea și o parte din restricții, a spus șeful statului.
„Peste 63.000 de români au pierdut lupta cu boala, lăsând în urma lor un gol uriaș și nenumărate familii îndoliate. Aceste cifre exprimă multă suferință, sunt reflecția unor tragedii care au produs urme adânci.
Ultimii doi ani au adus multe provocări, care ne-au influențat în cele mai diferite moduri: răspândirea accelerată a virusului, izolarea, presiunea pusă pe sistemul sanitar, închiderea școlilor, afectarea mai multor sectoare din economie, diminuarea interacțiunilor sociale, toate acestea au avut un impact negativ și ne-au ridicat nenumărate bariere.
O perioadă de mari sacrificii pentru români, dar, în același timp, o perioadă în care am descoperit noi valențe ale solidarității, ale spiritului civic, ale dedicării și implicării.
Nu am fi putut însă răzbi fără intervenția concertată și susținută a autorităților, care au trebuit să gestioneze o criză sanitară istorică, în pofida unor deficiențe acute, cauzate de lipsa reformelor sistemice tocmai în domeniile de care aveam mai mare nevoie.
Faptul că astăzi putem vorbi de o nouă etapă, care înseamnă cel puțin finalul acestui val pandemic, se datorează în bună parte și măsurilor eficiente de prevenție adoptate de autorități”, a declarat Klaus Iohannis.
Șeful statului a mulțumit tuturor celor care au fost în prima linie în lupta cu pandemia, dar și cetățenilor care au înțeles să respecte regulile și și-au protejat astfel apropiații.
„În mod evident, nu am fi putut reuși fără responsabilitatea cetățenilor, fără solidaritatea românilor care, în marea lor majoritate, au înțeles și au respectat regulile. Le mulțumesc în mod special pentru acest lucru!
Doresc să mulțumesc încă o dată și medicilor, asistenților medicali, infirmierilor, farmaciștilor și tuturor celor care au fost permanent în prima linie în lupta cu virusul și au făcut dovada dedicării și a profesionalismului desăvârșit.
Mobilizarea exemplară a sistemului sanitar, în ciuda vulnerabilităților majore cu care acesta s-a confruntat, a fost impresionantă.
Pandemia ne-a învățat și lecții pe care trebuie să le valorificăm, și poate cea mai importantă este cea a solidarității: am oferit ajutor celor aflați în nevoie și am primit sprijin de la partenerii europeni atunci când noi ne-am confruntat cu probleme majore.
Colaborarea europeană și internațională în domeniul științific a permis înțelegerea mai aprofundată a acestui virus nou și a făcut posibilă, într-un timp record, descoperirea vaccinurilor și a medicamentelor care pot preveni și trata această boală severă.
Nu în ultimul rând, am învățat să prețuim sănătatea noastră, dar și pe a celor dragi, am învățat să ne protejăm, să prevenim, să luăm decizii responsabile și să le respectăm.
Ultimii doi ani ne-au demonstrat că trebuie să învățăm să trăim în acest context epidemiologic, să ne adaptăm și să punem în valoare oportunitățile existente, pentru a fi capabili să oferim îngrijirea și protecția de care are nevoie comunitatea.
Ceea ce vreau să subliniez este că rămânem vigilenți și pe mai departe. Obiceiurile bune de prevenție, dobândite în ultimii doi ani, trebuie menținute.
Chiar dacă sunt semne îmbucurătoare că am intrat într-o fază descendentă, este la fel de important să continuăm să ne vaccinăm și să ne protejăm, fiindcă cel mai probabil va trebui să trăim cu acest virus.
Pandemia ne-a arătat că sănătatea trebuie tratată întotdeauna ca o prioritate și din punctul de vedere al creșterii investițiilor, dar și al regândirii unor mecanisme, astfel încât sistemul sanitar să fie unul echitabil și capabil să răspundă eficient unor situații limită”, a spus șeful statului.