VIDEO. Șoferul care a înjurat și scuipat un pieton, a fost amendat. Are de plătit mii de lei
Șoferul care era aproape să lovească un bărbat în apropiere de centrul Timișoarei, în timp ce încerca să-și parcheze mașina pe trotuar, apoi l-a scuipat pe pieton, a fost amendat de Biroul Rutier Timișoara, titrează jurnaliștii de la Tion.ro.
Polițiștii i-au identificat pe cei doi bărbați implicați în incident, după ce imaginile publicate pe rețelele sociale au ajuns și la IPJ Timiș, și i-au chemat la audieri.
Potrivit oamenilor legii, tânărul șofer, în vârstă de 28 de ani, va avea de plătit 7000 de lei. El a fost sancționat atât pentru faptul că a intrat cu mașina pe zona pietonală, cât și pentru înjurăturile adresate pietonului pe care era să îl și calce cu mașina.
„Având în vedere imaginile video apărute pe un cont de socializare, în data de 16.02.2022, care prezentau o stare conflictuală între două persoane, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara s-au sesizat din oficiu, la scurt timp, și au identificat cele două persoane. Persoanele identificate au fost invitate la sediul Poliției Municipiului Timișoara, acestea prezentându-se în cursul zilei de astăzi (joi – n.r.), iar în urma stabilirii cu exactitate a stării de fapt, polițiștii rutieri au aplicat tânărului de 28 de ani, din imagini, 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 7000 de lei, pentru pătrunderea cu autoturismul de pe partea carosabilă pe trotuar, conform prevederilor OUG 43/97 privind regimul drumurilor și pentru proferarea de injurii și expresii jignitoare unui cetățean, conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.