VIDEO. Intervenție pe podul Decebal. O adolescentă(15 ani) a fost preluată de SMURD
O adolescentă de 15 ani a fost preluată de echipajele medicale în urma unui incident care a avut loc în această dimineață, pe podul Decebal din municipiul Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, mama unei colege a fost cea care a alerta autoritățile.
UPDATE 13:59 Potrivit membrilor familiei, întregul incident a fost o neînțelegere
Incidentul de pe podul Decebal din dimineața zilei de 10 februarie a fost ca urmare a unei neînțelegeri. Adolescenta a stat în zona treptelor podului, vorbind cu un coleg, care s-a speriat, nu a înțeles corect situația, și și-a anunțat părinții. Tânăra era doar îngrijorată de examene, au precizat cunoscuții.
Incidentul a avut loc joi dimineața, în municipiul Satu Mare, pe podul Decebal. O adolescentă de 15 ani a amenințat că se aruncă de pe pod. O prietenă a fetei și-a anunțat mama, iar aceasta a sunat la 112 solicitând intervenția autorităților.
La fața locului au fost dispuse mai multe echipaje medicale și echipaje de poliție.
Potrivit informațiilor PresaSM, tânăra a coborât ulterior pe malul Someșului, de unde a fost preluată de un echipaj SMURD.
Aceasta va fi evaluată medical și va primi ajutor de specialitate.