Medicii de familie vor prelua o parte din pacienții de la Urgențe. Cel puțin așa promit
În cabinetul prefectului judeţului Satu Mare, Radu Bud, s-a desfăşurat azi, de la ora 14.00, o întâlnire pe tema activităţii centrelor de permanenţă din judeţul Satu Mare. La întâlnire au fost invitaţi preşedintele Colegiului Medicilor din Satu Mare, dr. Călin Bumbuluţ, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare, Marius Meghişan, preşedintele-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) din Satu Mare, Georgeta Pop, directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Satu Mare, dr. Gabriela Notariuş.
Conform ultimului raport al DSP Satu Mare, prezentat în cadrul întâlnirii de la Prefectură, în perioada 16-18 ianuarie 2017, respectiv 25-26 ianuarie 2017 au fost verificate toate cele 20 de centre de permanenţă de la nivelul judeţului Satu Mare, majoritatea fiind conforme.
Micile deficienţe constatate de către DSP vor fi remediate în cel mai scurt timp, afirmă oficialii. Este vorba despre deficienţe precum: afişarea clară a programului de lucru şi numele medicului de gardă, igienizarea reînnoirea unor dispozitive medicale. Potrivit informațiilor furnizate de către conducerea DSP Satu Mare, în anul 2016, la nivelul judeţului, la centrele de permanenţă au apelat aproximativ 70.000 de cetăţeni, consultațiile fiind realizate de cei 110 medici de familie.
În urma discuţiilor purtate, toţi cei prezenţi au recunoscut utilitatea celor 20 de centre de permanență, remarcând că este nevoie de menținerea acestora și chiar înființarea altor noi, în măsura în care va exista posibilitatea.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu este pentru consolidarea centrelor existente şi se declară susţinător al demersurilor privind înfiinţarea altor noi centre de permanenţă, având convingerea că buna funcţionare a acestora şi corecta informare a cetăţenilor privind eficienţa lor va duce la degrevarea activităţii Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, ceea ce ar conduce şi la creşterea calitativă a actului medical.