Un bunic a găsit 200 de euro într-un supermarket din Carei. Și s-a ales cu dosar penal
Bărbat identificat pentru săvârșirea infracțiunii de însușirea bunului găsit. Concret, la data de 18 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați de către un bărbat, de 41 de ani, din comuna Berveni, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în timp ce se afla într-un complex comercial din Carei, și-ar fi pierdut o bancnotă de 200 de euro, pe care persoane necunoscute, și-ar fi însușit-o.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, la data de 19 ianuarie a.c., persoana care și-a însușit bancnota, fiind vorba de un bărbat, de 62 de ani, din Carei.
Suma a fost recuperată, în totalitate. Astfel, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de însușirea bunului găsit.
Pfff … in ziua de azi nici sa gasesti 5 lei nu poti!
View Comment