Cum ”zboară” unii șoferi prin localitățile județului. Viteză de raliu
La sfârșitul săptămânii, polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie pe raza judeţului.
Au fost aplicate 263 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 48.528 lei.Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce 16 permise de conducere.
Astfel, în data de 28.01.2017, a fost suspendat permisul de conducere a doi conducători auto pentru depășirea limitei de viteză, unul de 28 de ani, din localitatea Trip și celălalt de 49 de ani, din Gherla.
Aceștia au fost surprinși, de aparatul radar al Serviciului Rutier Satu Mare, circulând pe DN 19, primul în localitatea Botiz cu viteza de 111 km/h, iar al doilea în localitatea Ciuperceni cu viteza de 103 km/h. Pe lângă măsura complementară, cei de la volan au fost sancționați și cu 9 puncte amendă.