Nouă milioane de euro prin PNRR pentru Satu Mare. Ce proiecte au pregătit autoritățile
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a avut o întâlnire cu ministrul Dezvoltării. Autoritățile locale precizează că orașul va primi peste 9 milioane de euro prin PNRR, iar suma va putea fi suplimentată.
„Am discutat cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, despre proiectele pe care le vom depune pe PNRR, componenta 10- Fondul local. Vom beneficia, pe această componentă, în prima etapă de un buget prealocat de peste 9 milioane de euro, care va putea fi suplimentat”, a precizat primarul Kereskényi Gábor , într-o postare pe contul său personal de Facebook.
În ceea ce privește proiectele pentru care autoritățile locale caută finanțare, edilul a menționat că finanțările se vor duce către piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport în comun nepoluante, dar și pentru construcția de locuințe pentru grupurile vulnerabile.
„Dorim să obținem finanțare pentru proiecte privind construcția de piste de biciclete, achiziționarea de autobuze nepoluante, realizarea unui management inteligent al traficului, stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construcția de locuințe pentru specialiștii din învățământ, sănătate și pentru tineri din grupuri vulnerabile”, a mai spus edilul.