FOTO/VIDEO. Alin (13 ani), din județul Satu Mare, l-a impresionat pe premierul Marii Britanii
Premierul britanic Boris Johnson a vizitat școala Oakwood în circumscripția sa electorală, pentru a vedea modul în care elevii s-au adaptat odată cu revenirea la școală. Johnson a fost încântat de un tânăr sătmărean, care studiază în Marea Britanie.
Conform informațiilor PresaSM, este vorba despre Alin Miclea, în vârstă de 13 ani, originar din comuna Socond. Elev în clasa a VIII-a, Alin i-a arătat premierului britanic cum se calculează perimetrul unui obiect, Boris Johnson fiind extrem de atent la demonstrația lui Alin.
Meritul lui Alin Miclea este cu atât mai mare cu cât este crescut de unchiul său, Nicolae Fușle, după ce mama sa a decedat în urmă cu opt ani. Dar Alin a demonstrat că viața merge înainte și are o situație școlară foarte bună și un viitor pe măsură.
Cu ocazia vizitei, Boris Johson a stat de vorbă cu elevii și cu profesorii și și-a exprimat entuziasmul pentru faptul că copiii sunt din nou în școli, chiar dacă în continuare există reguli stricte pentru distanțare și pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus.
“A fost fantastic să pot să stau de vorbă cu acești copii și cu profesorii despre toate lucrurile pe care le-au făcut pentru a putea trece de pandemie, eforturile pe care le-au făcut pentru a se asigura că sunt respectate regulile de distanțare socială, eforturile depuse pentru ca elevii să învețe în sistem online. Este grozav faptul că acum sunt toți înapoi în bănci, la școală”, a precizat Boris Johson, premierul Marii Britanii.
Premierul s-a arătat preocupat de modul în care școlile implementează măsurile de protecție și a precizat că instituțiile de învățământ vor prim inclusiv monitoare pentru determinarea calității aerului. Johson a participat inclusiv la o oră de gătit alături de elevii școlii din Oakwood. Vizita a făcut parte dintr-o campanie a Partidului Conservator, cu premierul promovând campania de vaccinare.