Oficial: Certificatele COVID vor fi valabile doar 9 luni, în UE, fără doza „booster”
Comisia Europeană a decis marţi limitarea la nouă luni a valabilităţii certificatului verde pentru călătoriile intra-europene după vaccinarea anti-COVID-19 cu schema completă alcătuită din două doze (sau o doză în cazul vaccinului Johnson & Johnson), pentru a încuraja astfel vaccinarea cu doza a treia (doza ‘booster’ sau de ‘supra-rapel’), a anunţat executivul comunitar, potrivit Digi24.
Măsura va fi aplicată din 1 februarie şi este obligatorie pentru toate statele membre ale UE, dacă ea nu va fi respinsă de o majoritate calificată a acestora sau de un vot majoritar împotrivă în Parlamentul European (PE). Dar Comisia Europeană, care s-a consultat în prealabil cu statele membre şi cu PE, se declară încrezătoare că această decizie va fi aprobată, potrivit agenţiilor AFP, Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
Această reglementare privind certificatul verde se va aplica numai pentru călătoriile intra-comunitare, deciziile privind folosirea acestui certificat în alte scopuri pe plan intern (accesul în restaurante, la concerte sau la alte evenimente) revenind fiecărui stat membru. Totuşi, Comisia Europeană recomandă statelor membre să aplice în general această regulă de nouă luni a valabilităţii certificatului verde fără doza booster, ca măsură menită să ofere ”claritate” cetăţenilor.
Limitarea la nouă luni a valabilităţii certificatului de vaccinare în lipsa dozei de supra-rapel a fost propusă luna trecută de Comisia Europeană, ţinând cont de orientările Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), care a recomandat administrarea dozei ‘booster’ odată cu trecerea a şase luni de la încheierea schemei complete de vaccinare, întrucât eficacitatea vaccinului scade în acest timp.
Durata de valabilitate a certificatelor verzi, stabilită acum la 270 de zile, „va da cetăţenilor şi companiilor certitudinea de care au nevoie pentru a-şi planifica deplasările în deplină încredere”, a declarat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders. „Revine acum statelor membre să vegheze ca rapelurile (dozele „booster”, n.red) să fie efectuate rapid pentru a ne proteja sănătatea şi a garanta siguranţa călătoriilor”, a indicat acesta.