Kovacs Ildiko este mamă a cinci copii. Cel mai mic s-a născut în urmă cu câteva săptămâni, iar cel mai mare are zece ani. Doar doi copii își permite să îi trimită la școală, din cauza sărăciei extreme în care se zbate. Femeia locuiește în fostele cămine de nefamiliști de pe strada Ion Ghica, într-o cameră de patru metri lungime și doi lățime. Singura formă de venit este alocația copiilor și banii pe care concubinul femeii îi mai aduce de la munci ocazionale.
Femeia și-a amenajat o sobă pe care face mâncare, aproape lipită de unul dintre paturi. Pericolul unui incendiu este la ordinea zilei. De mâncat, mănâncă foarte puțin. Își permite o pâine și o pungă de cartofi. Apă curentă nu are, fiind nevoită să care flacoane, împreună cu copii săi, de la câteva sute de metri. Despre curent nici nu poate fi vorba.
În apartamentul – care arată mai mult ca și o celulă de exterminare – situat la etajul al III-lea, plouă în casă. Tavanul este asigurat cu o folie de plastic, pentru ca apa să nu curgă în casă. Toți pereții sunt mucegăiți și afumați. Nevoile fiziologice și le fac într-o găleată, căci baia comună a fost distrusă de mult. Totul este un focar de infecție.
Femeia își iubește copiii ca pe ochii din cap. Fetele sunt fericite în acest univers ingrat. Femeia spune că nu așteaptă decât o șansă din partea cuiva. O mână de ajutor să poată depăși aceste momente tragice. Vrea o locuință – nu neapărat mai mare – dar în care poate să își crească copiii măcar în condiții mai umane.
Din ce cauza nu merg dansii sa lucreze?Avem fabrici care angajeaza pe banda rulanta fara a stii macar citii,de ce a trebuit sa faca atatia copii stiind ca nu are din ce sa ii intretina?Sincer nu pot sa ma gandesc cu mila la asemenea persoane care fac copii sa ii creasca in conditii inumane si apoi cer locuinte si bani de-a moaca :-).Dar protectia copilului unde este in momentul asta? De ce lasa copii in asemenea locuri, pentru ca acele persoane nu se pot numii parinti ei nu sunt in stare nici sa aiba grija de propria persoana , daraminte de o alta fiinta. Dar important e ca au alocatie copii si au din ce „trai” poate acesta este motivul pentru care se inmultesc…
„Doar atunci uitate in jos la cineva, daca vrei sa-l ridici” Nimeni nu este mai bun sau rau decat aceasta femeie. Nimeni nu are dreptul sa-l critice, copii sunt voita Domnului, ca si tu. Daca crezi ca nu vrei sa ajuti, treci mai departe, dar nu esti indreptatit sa-l critici.
razvan cei care „Dar important e ca au alocatie copii si au din ce “trai” poate acesta este motivul pentru care se inmultesc…” au masini au televizor plasma au fiecare telefon mobil etc! (cunosc foarte bine oameni de tipul asta)dar exista si oameni care in afara de vina lor ajunga la situatiile asemenetoare! Primadata dute si vezi ca ce face oameni respectiv casa iese din saracie si dupa ala sa vorbest!
Din ce cauza nu merg dansii sa lucreze?Avem fabrici care angajeaza pe banda rulanta fara a stii macar citii,de ce a trebuit sa faca atatia copii stiind ca nu are din ce sa ii intretina?Sincer nu pot sa ma gandesc cu mila la asemenea persoane care fac copii sa ii creasca in conditii inumane si apoi cer locuinte si bani de-a moaca :-).Dar protectia copilului unde este in momentul asta? De ce lasa copii in asemenea locuri, pentru ca acele persoane nu se pot numii parinti ei nu sunt in stare nici sa aiba grija de propria persoana , daraminte de o alta fiinta. Dar important e ca au alocatie copii si au din ce „trai” poate acesta este motivul pentru care se inmultesc…
View Comment„Doar atunci uitate in jos la cineva, daca vrei sa-l ridici” Nimeni nu este mai bun sau rau decat aceasta femeie. Nimeni nu are dreptul sa-l critice, copii sunt voita Domnului, ca si tu. Daca crezi ca nu vrei sa ajuti, treci mai departe, dar nu esti indreptatit sa-l critici.
View Commentrazvan cei care „Dar important e ca au alocatie copii si au din ce “trai” poate acesta este motivul pentru care se inmultesc…” au masini au televizor plasma au fiecare telefon mobil etc! (cunosc foarte bine oameni de tipul asta)dar exista si oameni care in afara de vina lor ajunga la situatiile asemenetoare! Primadata dute si vezi ca ce face oameni respectiv casa iese din saracie si dupa ala sa vorbest!
View CommentAsi dori sa primesc o adresa si un numar de telefon pentru a o ajuta pe aceasta mama.
View Comment