Înființarea unei firme, la un telefon distanță! Experții din Satu Mare care simplifică birocrația
Înființarea unei societăți comerciale, indiferent de forma ei, dă bătăi de cap oricărui întreprinzător. Drumuri interminabile pe la tot felul de instituții publice, pierdere de timp prețios, în care ați putea face cu totul altceva.
Ei, bine, o echipă de specialiști din municipiul Satu Mare vă oferă soluția perfectă. La un simplu telefon distanță, experți contabili și consilieri juridici se ocupă de tot ce înseamnă înființarea unei societăți comerciale. Sau orice alt demers care vizează modificarea sau actualizarea unui PFA. IF, ÎI sau SRL.
”Clientul ne contactează, ne spune ce dorește, iar noi ne ocupăm de tot. Avantajul nostru este că avem specialiști atestați, cu experiență. De la experți contabili la consilieri juridici. Practic, clientul își ridică toate actele de la noi și poate să își înceapă activitatea”, spune Raluca Săsăran, reprezentantul firmei Intermedieri Satu Mare SRL.
Vestea bună este că specialiștii de la Intermedieri Satu Mare SRL se ocupă și de obținerea autorizațiilor de funcționare!
Mai mult, după începerea activității, specialiștii societății vă oferă și servicii de contabilitate la cel mai înalt nivel, consultanță fiscală sau servicii de resurse umane.
Grație serviciilor Intermedieri Satu Mare SRL, nu vă mai rămâne decât să vă concentrați 100% pe afacerea dumneavoastră!
Sediul societății este în municipiul Satu Mare, Bld. Independentei, Nr. 14A, Județul Satu Mare (Bloc Dana).
Telefon: 0740.839.043
Facebook: Intermedieri Satu Mare SRL
Servicii oferite:
Infiinţarea de societăţi comerciale, PFA, IF, ÎI, Asociaţii, Fundaţii non profit
Modificarea statutului societăţilor comerciale
Cesiune de parţi sociale
Schimbarea sediului social
Schimbarea administratorilor
Schimbarea denumirii
Schimbarea formei jurudice
Completarea obiectului de activitate
Deschiderea de puncte de lucru, sucursale, filiale
Fuziuni, Dizolvări, Radieri
Consultanță în afaceri
Autorizație de funcționare
Consultanţă fiscală
Servicii de expert contabil
Servicii de resurse umane