FOTOGALERIE. Un tânăr a intrat cu BMW-ul într-o casă
Accident rutier în orașul Tășnad, pe strada Înfrățirii. Totul s-a întâmplat azi, în jurul orei 16.00. Surse judicare au declarat pentru PresaSM.ro că este vorba despre un șofer, în vârstă de 33 de ani, din localitatea Sărăuad, care a intrat cu mașina într-o casă în construcție.
Potrivit acelorași surse, cauza accidentului o reprezintă neadaptarea vitezei la condițiile de drum. Polițiștii l-au testat pe tânăr cu etilotestul, care a indicat o alcoolemie zero.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, motiv pentru care tânărul se va alege doar cu o amendă. Totuși, mașina a prezentat scurgeri de combustibil, iar nimeni nu s-a gândit să decupleze bateria. Combustibilul s-a scurs peste tot în zonă, reprezentând un pericol de incendiu.
În orice caz, mașina a fost serios avariată, păgubitul având șanse minime să mai poată spera la recondiționarea autoturismului.