COVID-19 Satu Mare: Decese înregistrate la Satu Mare și Carei
Până astăzi, în județul Satu Mare s-au înregistrat 20299 îmbolnăviri, 18300 vindecări si 662 decese cauzate de coronavirus.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 45 cazuri noi de îmbolnăvire și s-au înregistrat 4 decese – două paciente de 59 și 84 de ani la Spitalul Municipal Carei și doi pacienti de 83 și 92 de ani la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, persoane cu multiple comorbidități.
Până în prezent au fost efectuate 192598 teste, din care 418 realizate în cursul zilei precedente (147 teste RT-PCR și 271 teste rapide antigen). La nivelul județului Satu Mare, în data de 20 noiembrie 2021, se află 1177 persoane izolate și 951 persoane în carantină la domiciliu sau la locația declarată.