FOTO. Desfășurare de forțe împotriva AUR în Satu Mare. Opt polițiști la trei membri
Mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, Poliției Locale Satu Mare și Poliției de Frontieră au intervenit astăzi, în jurul orei 17.00, după ce trei reprezentanți ai partidului AUR au strâns semnături pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis pe Bulevardul I.C.Brătianu din centrul municipiului Satu Mare.
Acțiunea pare una disproporționată, având în vedere că în alte cazuri similare nu s-a apelat la o astfel de desfășurare de forțe. Practic, au fost opt polițiști la trei membri.
”Ni se pare ceva ieșit din comun. Să vină atâția polițiști pentru că trei oameni strâng semnături. Evident că nu puteam fi amendați, fiind o acțiune legală și mai ales democratică” , a spus liderul AUR Satu Mare, Iulian Câcău, pentru PresaSM.
Cei doi sătmăreni se aflau în zona centrală veche a orașului și strângeau semnături pentru declanșarea procedurii de demitere a președintelui Klaus Iohannis când au fost opriți de polițiști. La fața locului a ajuns atât Poliția Locală, cât și un echipaj de la Ordine Publică.
Astăzi, într-o conferință de presă, co-președintele AUR, George Simion, a anunțat că partidul pe care îl conduce declanșează procedura de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Copreşedintele AUR a arătat că pentru demararea suspendării preşedintelui este nevoie de 156 de semnături ale parlamentarilor, o treime din numărul total al aleşilor. Ulterior, suspendarea va fi supusă votului, unde este nevoie de 234 de voturi, pentru a fi aprobată de Legislativ.
”AUR va strânge semnături în fiecare localitate şi în diaspora, că şi acolo a strâns multe voturi domnul preşedintele. Preşedintele controlează o parte a sistemului, vom merge până la capăt şi sperăm că celelalte partide parlamentare nu se vor lăsa intimidate”, a precizat George Simion.
El a făcut apel la toate partidele şi la români să semneze pentru demiterea preşedintelui Klaus Iohannis.
George Simion a precizat că există deja semnături de la parlamentari PNL şi că vor strânge semnături inclusiv marţi, la audierea miniştrilor din Cabinetul Ciucă.
Sa vina Jandarmeria ! Dati cu gaze pe ei ! Hu ! Rusine !
View CommentPoate au vrut și ei sa semneze pentru demitere.
View CommentCu ce se ocupa ‘conducerea’ Romaniei pe vreme de criza. Ar trebui sa se demita toti in serie si sa lase loc unora la care le si pasa de poporul asta, daca mai sunt.
View CommentFoarte bine, jos cu Iohanis.
View Comment