SONDAJ. Iohannis pierde încrederea românilor. Cei mai mulți dau nota 1 guvernului Cîțu
Președintele Klaus Iohannis a scăzut la 14% în luna octombrie în topul încrederii românilor, de la 28% cât avea în luna septembrie, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde pentru PSD. Premierul demis Florin Cîțu are o cotă de încredere de 7%. În topul încrederii românilor se află Alexandru Rafila cu 30%, titrează Hotnews.
80% dintre respondenți spun că România se îndreaptă într-o direcție greșită. 24% dintre români au dat nota 1 (minimă) guvernului Cîțu pentru modul în care a gestionat pandemia de Covid.
În clasamentul încrederii în politicieni se află pe primul loc Alexandru Rafila (30%) urmat de Marcel Ciolacu (25%), Emil Boc (24%), Raed Arafat (23%), George Simion (20%). Dacian Cioloș este cotat la 13%, după președintele Klaus Iohannis.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri PSD ar obține un scor 40%, PNL-17%, AUR-14%, USR-13%.
De asemenea la întrebarea „Credeți că vaccinarea împotriva Sars-Cov-2 (Covid 19) este necesară?”, 46% au răspuns da, 39% au spus nu, 13% -nu știu/ nu răspund și doar 2% au răspuns că este necesară pentru cei peste 55 de ani.
Sondajul este efectuat în perioada 17.10 – 26.10.2021 pe un eșantion probabilist de 900 de subiecți, prin metoda CATI (interviuri telefonice ) și are o marjă de eroare de 3.2% .