Accident. Un șofer a intrat cu mașina într-o benzinărie din municipiul Satu Mare
Un sătmărean, aflat la volanul unui autoturism marca Opel, a fost protagonistul unui eveniment destul de nefericit. Totul s-a întâmplat în municipiul Satu Mare, pe Drumul Botizului.
Din câte se pare, șoferul a derapat cu mașina din cauza drumului alunecos, a pierdut controlul asupra mașinii și s-a oprit în panoul publicitar al unei stații de carburanți OMW.
Din fericire, șoferul se pare că a scăpat cu câteva răni ușoare, dar cu o sperietură pe măsură. Nici angajații benzinăriei nu au avut o dimineață prea liniștită, aceștia tresărind la auzul bubuiturii.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de prim ajutor și echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul.