FOTO/VIDEO. Povestea tânărului mort carbonizat. Îl aștepta familia în Satu Mare
Un accident de circulație soldat cu decesul unui motociclist a avut loc vineri seara, în jurul orei 19:30, pe centura municipiului Carei. Potrivit informațiilor PresaSM, șoferul unui TIR, în vârstă de 57 de ani, din Arad, a încercat să depășească un alt camion și a lovit motociclistul care circula regulamentar.
Potrivit informațiilor PresaSM, motociclistul care și-a pierdut viața în accident avea 34 de ani și era din Timișoara. Aceasta era aștepta de sora lui la câțiva kilometri distanță de locul tragediei. Tânărul se îndrepta spre casă, în municipiul Satu Mare. Unde urma să se întâlnească cu familia.
Potrivit informațiilor PresaSM, șoferul în vârstă de 54 de ani al unui TIR a efectuat o manevră de depășire a unui alt camion. Când a intrat pe contrasens l-a lovit pe motociclistul care circula regulamentar. În urma impactului motocicleta pe care se afla victima a luat foc. Din păcate motociclistul a murit carbonizat.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție dar și 12 subofițeri intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD.