Un puștan, beat, a intrat cu mașina în stâlp. A ajuns direct la Urgențe
Polițiștii Secției Rurale Satu Mare, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN1C, pe raza localității Turulung au observat un autoturism înmatriculat în Belgia, tamponat de un stâlp de susținere a rețelei electrice. Totul s-a întâmplat sâmbătă, în jurul orelor 01:45.
Ca urmare a verificărilor efectuate, a fost identificat cel care se afla la volanul autoturismului în momentul impactului, respectiv un tânăr de 21 de ani din comuna Batarci, pentru care, aparatul etilotest a indicat o concentrație alcoolică 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare pentru recoltare de probe biologice.
Cercetările continuă pentru comiterea infracțiunii de conducere auto sub influența alcoolului.