Părinții plătesc chirie la școlile de ”fițe” din municipiul Satu Mare. Nu e glumă!
Nu e glumă! Din cauza lipsei de spațiu, cauzată de cererea tot mai mare, conducerile unor școli din zona centrală a municipiului Satu Mare au apelat la părinții elevilor pentru a închiria spații pe post de săli de clasă.
Potrivit colegilor de la obiectiv-sm.ro, la Școala Gimnazială ”Constantin Brâncoveanu”, în cursul anului școlar trecut, un număr de șase clase au fost nevoite să facă orele de curs departe de școală, din cauza lipsei acute de spațiu. Mai exact, la sediul Universității Vasile Goldiș, filiala Satu Mare, situat pe strada Ștefan Cel Mare.
Conform sursei citate, anul acesta un număr de trei clase au fost puse să aleagă dacă vor să susțină cursurile în beciul școlii sau la același sediu al Universității ”Vasile Goldiș”. Diferența este că anul acesta chiria acelor săli de clasă nu va mai fi suportată de primărie, ca și anul trecut. Așa că părinții trebuie să bage mâna în buzunar.
“Școala gratuită nu mai e gratuită. Nu e vorba de bani, ci de principii și de situație. Chiria e de 10 lei pe lună pe elev, iar acum la finalul ședinței am primit suma totală de plată: 200 de lei de copil, chirie și manuale”, a declarat un părinte pentru obiectiv-sm.ro
Problema este identică la Școala Gimnazială ”Grigore Moisil”, acolo unde criza de spațiu este la fel de acută, doar că reprezentanții școlii nu au avut încă curajul să îi întrebe pe părinți – majoritatea persoane cu funcții importante – dacă binevoiesc să plătească o chirie din propriul lor buzunar.
Deși, conform informațiilor PresaSM, se dorește închirerea a cinci săli de clasă la aceeași Universitate ”Vasile Goldiș”, ai cărei reprezentanți au găsit varianta să îi ajute la un preț nu foarte piperat de circa 5.000 de lei/lună pentru cinci clase. Concret, 1.000 lei/clasă/lună.
Lipsa de spatiu este cauzata de problema flotantului, daca ar fi doar copiii din circumscriptie, jumatatea scoala ar fi goala.Prblema sa o rezolve conducerea scolii. Rusine
View CommentSi pe la liceul Forestier sufla vantul, poate si la CFR ar fi loc.
Fix in cot ii doare…
View CommentÎn acest ritm parintii vor achita si facturile de utilitati ale scolii.Parintii sunt de vina, fonduri ale clasei si ale scolii pe sub mana date in fiecare an, atentii nesimtite catre cadrele didactice , etc.Dragi parinti nu va lasati calcati in picioare, nu sprijiniti corupția.
View CommentSunt curios…., pentru chiria de la Colegiul Kolcsey, exista cadrul legal de achitare a chiriei?
View Commentcorect punctat 1q sa se vada la citi au flotantul expirat?
View Commentdaca s-ar cere dovada reînnoiri flotantul ii pana la Sf. scoli / terminarea .nu multi ar accepta primiră in spatiu acesta e soluția!
cei cu flotant la fiecare început de an cu buletinele la cancelarie!