Politizarea dură a învățământului din Satu Mare. Directorii care nu ling, zburați din funcție
Două treimi dintre directorii de școli din municipiul Satu Mare au fost schimbați pe criterii politice în ultimul an. Au scăpat de schimbare doar directorii care au virat spre partidul de guvernământ sau sunt directori ai unităților de învățământ cu predare în limba maghiară și germană și care sunt, oarecum, protejați de lege.
Directorii performanți au fost dați afară
Parcă niciodată școlile din municipiul Satu Mare nu au fost influențate atât de mult de politic ca și în ultimul an. Indiferent care a fost partidul aflat la putere la nivel național, de cele mai multe ori s-a ținut cont și de competența persoanelor propuse pentru posturile de directori, nu doar de factorul politic.
Cel mai bun exemplu este cel al reputatului profesor de fizică Viorel Solschi, care a fost numit în 2012 directorul Centrului de Excelență, fiind unul din cei care au avut inițiativa înființării acestui centru. Indiferent de partidul de guvernământ, Viorel Solschi a rămas directorul Centrului de Excelență, având în vedere rezultatele foarte bune obținute.
Competența, profesionalismul și rezultatele nu au contat pentru actualul inspector școlar general, Anișoara Boitor, care l-a schimbat pe Viorel Solschi, bineînțeles cu un membru PNL.
Mariana Sălăjan a transformat Școala ”Mircea Eliade” dintr-o școală de cartier, într-una cu rezultate excepționale. Firește, asta nu a contat și a fost schimbată în ianuarie 2021 de la conducerea școlii.
Dorel Ziman, fostul fotbalist al Olimpiei Satu Mare, a fost schimbat de la conducerea LPS Satu Mare cu Cristian Schnellenperger, un profesor de educație fizică și sport de la Școala din Beltiug, parașutat direct director în municipiul Satu Mare, singura sa calitate fiind că este membru de partid acolo unde trebuie. Dorel Ziman a avut rezultate foarte bune la conducerea LPS Satu Mare, reușind să amenajeze un modern centru de cantonament la Călinești și să atragă fonduri pentru modernizarea Stadionului Dinamo.
”Explicațiile” inspectorului general
”La nivelul municipiului Satu Mare au fost schimbați 2 directori din 38, la Liceul cu Program de Sport şi Şcoala Constantin Brâncoveanu. Categoric, niciuna din aceste schimbări nu are legătură cu politicul. Mai mult, ambele decizii s-au luat cu avizul consiliului de administrație al ISJ şi cu acordul scris al persoanei solicitate”, a declarat săptămâna trecută inspectorul general Anișoara Boitor.
Nonșalanța cu care induce în eroare inspectorul general este deja de notorietate. Doar în septembrie 2021 au fost schimbați 4 directori, pe lângă LPS și Școala ”Constantin Brâncoveanu”, au fost numiți directori noi și la Colegiul Național ”Ioan Slavici” și Liceul Tehnologic ”Traian Vuia-Unio”.
Inspectorul general uită intenționat că valul schimbărilor a lovit școlile din Satu Mare în septembrie 2020 și ianuarie 2021. Atunci au fost schimbați directorii de la Colegiile Naționale ”Mihai Eminescu” și ”Doamna Stanca”, Liceelor Tehnologice ”IC Brătianu”, ”George Emil Palade”, ”Elisa Zamfirescu”, ”Constantin Brâncuși” și ”Traian Vuia-Unio”, Colegiului Economic ”Gheorghe Dragoș”, școlile ”Mircea Eliade”, ”Lucian Blaga” și ”Avram Iancu”.
Tot în ianuarie 2021, au fost schimbați, tot pe criterii politice, directorii grădinițelor ”Gulliver”, ”Voinicelul” și ”Dumbrava Minunată”. În total 18 directori de grădinițe, școli și licee au fost schimbați pe criterii politice în ultimul an!
Da, tot respectul pt Mariana Salajan, dar din pacate au schimbat o, tot din motive politice, pacat pt scoala aceea
View Comment