FOTO. Bătrânică de 75 de ani, salvată de propriul câine. A vegheat-o și a alertat echipajele de salvare
O femeie a fost salvată de propriul câine. Patrupedul a vegheat-o toată noaptea și a avertizat echipa de intervenţie care a fost trimisă pentru găsirea femeii.
Femeia din localitatea Lupeni, județul Harghita, a fost dată dispărută pe data de 12 septembrie, după ce nu a mai fost văzută din seara zilei precedente.
„Scotocirile întrerupte târziu în noapte au fost reluate în zorii zilei de 13 septembrie, de o echipă formată din poliţişti, pompieri civili şi pădurari. Deşi se cunoştea faptul că persoana dispărută se deplasa foarte greu, cu ajutorul unui baston şi pe distanţe foarte scurte, de numai 20 – 30 de metri, căutătorii au extins aria de căutare spre zona împădurită, bătrânica fiind găsită la peste 1.000 de metri de propria locuinţă, cu ajutorul căţeluşului său, care a început să latre şi să se agite la auzul şi mai ales la vederea salvatorilor”, spun cei de la IPJ Harghita.
Practic, cățelușul care i-a stat aproape cât timp a fost căzută la pământ și care a alertat echipajele de căutare a salvat viața bătrânei.
„Astfel, cel mai important salvator pentru bătrânică a fost propriul său căţeluş, care nu doar că i-a atras pe oameni spre locul în care aceasta căzuse, dar se pare că i-a stat aproape în cele aproximativ 30 de ore în care a stat căzută la pământ, mai ales că în interiorul acestui interval de timp victima a petrecut o noapte în care temperatura a scăzut până la 4 grade.”, informează IPJ Harghita.
Femeia a fost găsită conștientă, însă fără posibilitatea de a se deplasa și a fost transportată la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc pentru investigații medicale.