ALERTĂ la granița cu UCRAINA. Poliția face CONTROALE sporite în județ
Având în vedere evoluţia pestei porcine africane în Ucraina, în apropierea graniţei cu judeţul Satu Mare, marţi, 03.01.2017, la convocarea prefectului Radu Bud, a avut loc o şedinţă de analiză a situaţiei generate de apariţia unui focar de pestă porcină africană în ţara vecină, la 40 de km de comuna Halmeu, judeţul Satu Mare.
Focarul a apărut în Ucraina la o populaţie de mistreţi, boala fiind uşor de transmis inclusiv la animalele domestice, dacă acestea nu sunt închise în adăposturi, în ferme sau gospodăriile populaţiei.
Prezent la întâlnire, directorul adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare, dr. Pintea Dumitru, a făcut o prezentare a situaţiei şi a pericolelor pe care le presupune răspândirea acestei boli în rândul efectivelor de porcine. Până în acest moment au fost informate toate primăriile, fermele comerciale, administraţiile fondurilor de vânătoare şi autorităţile de control în ceea ce priveşte evoluţia focarului şi măsurile urgente care trebuie dispuse de Unităţile Locale de Sprijin din cadrul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.
Instituţia Prefectului-Judeţul Satu Mare împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră şi ai Inspectoratului de Poliţie al judeţului Satu Mare a definitivat un program al controalelor care vor fi efectuate de echipe mixte în trafic, pe întreg teritoriul judeţului, pentru depistarea transporturilor ilegale de animale vii sau de carne/produse din carne.
Prefectul judeţului Satu Mare, Radu Bud, a dispus convocarea la o discuţie pe acest subiect inclusiv a reprezentanţilor autorităţii vamale, pentru a se asigura că nu există pericolul ca prin punctul de trecere a frontierei Halmeu să ajungă în ţară carne sau produse din carne de porc infestate. În continuare, ca măsură de prevenţie, porcii nu vor putea fi comercializaţi în cadrul târgurilor de animale din judeţ, mişcarea animalelor fiind monitorizată cu cea mai mare atenţie de autorităţile sătmărene.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu face un apel către crescătorii de animale (ferme sau mici gospodării) privind respectarea strictă a măsurilor transmise de către instituţiile abilitate, şi anume menţinerea porcinelor în incinta curţilor şi limitarea circulaţiei acestora în afara localităţilor, respectiv anunţarea oricăror cazuri de îmbolnăvire sau moarte a porcinelor sau mistreţilor la medicul veterinar din localitate, la primării sau la DSVSA Satu Mare.