Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni. Când se încălzește vremea
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Până pe 3 septembrie, în regiunea noastră, temperaturile vor continua să fie scăzute, dar începând cu a doua săptămână a lunii, maximele vor ajunge peste cele obișnuite pentru această perioadă.
ANM a publicat prognoza meteo pentru intervalul 30 august – 12 septembrie. Chiar dacă la început temperaturile vor mai scăzute decât cele obișnuite pentru această perioadă, începând cu 5 septembrie, maximele vor fi în creștere.
„În perioada 31 august – 3 septembrie vremea va fi mai rece decât ar fi normal, astfel că, în medie, vor fi maxime termice de 18…20 de grade şi minime de 7…10 grade. În restul intervalului, temperaturile vor fi apropiate de cele climatologic specifice la începutul lunii septembrie, iar în cea de-a doua săptămână posibil chiar mai ridicate decât acestea, respectiv 22…25 de grade ziua şi 11…13 grade noaptea”, arată prognoza ANM.
Potrivit meteorologilor, după data de 2 septembrie scăpăm și de precipitațiile abundente.
„Va ploua pe arii extinse, în general moderat cantitativ, în intervalul 31 august – 2 septembrie şi din nou între 7 şi 9 septembrie, iar în celelalte zile ale intervalului de referinţă probabilitatea de ploaie va fi mai redusă”, mai spun cei de la ANM.