STUDIU. De câți bani ai nevoie pentru a te descurca în municipiul Satu Mare
Dacă vrei să te descurci singur în Satu Mare trebuie să câștigi cel puțin 1.800 de lei, asta fără ca să fie luată în calcul chiria, arată datele statistice colectate de site-ul Numbeo.
Potrivit statisticilor colectate de site-ul Numbeo, specializat în analiza costurilor pe mapamond, un sătmărean are nevoie de 1.824.54 lei pentru a trăi confortabil în orașul Satu Mare. Asta dacă nu trebuie să plătească chirie, nu are mașină, care vine cu costuri suplimentare, nu fumează, mănâncă rar la restaurant și merge la cinema o singură dată pe săptămână și nu are abonamente la sălile de fitness.
Pentru o familie de patru persoane, costurile vieții în municipiul Satu Mare ajung la peste 6.000 de lei, mai arată datele statistice.
Cei mai mulți bani, sătmărenii îi cheltuie pe mâncare, aproape 38% din venituri, în timp ce chiria ajunge la circa 16%.
Activitățile recreative, în special cele sportive, par a fi o opțiune costisitoare în Satu Mare și pot „înghiți” 7,7% din veniturile unei persoane, la paritate cu procentul plătit pentru utilități. Transportul costă circa 13% din venituri și tot cam cât plătesc pe transport, sătmărenii cheltuie și pe ieșirile în oraș, la restaurante, baruri sau cafenele. Cheltuielile cu transportul ajung până la 13% în special pentru cei care dețin mașini personale.
În schimb, sătmărenii se pare că nu cheltuie mult pe haine și pantofi, doar puțin peste 4% din venituri merg pe blugi, pantofi, adidași sau rochii.